Fotbalistul l-a impresionat pe Gică Hagi și a semnat cu Farul până în 2027! Clubul a făcut anunțul oficial: „La cât mai multe realizări!”

Redactor:
Ion Filip
Fotbalistul l-a impresionat pe Gică Hagi și a semnat cu Farul până în 2027! Clubul a făcut anunțul oficial: „La cât mai multe realizări!”
  • Publicat:

Gică Hagi a reușit să îl convingă pe Mihai Popescu (30 de ani) să semneze prelungirea contractului cu Farul Constanța până în 2027.

Mihai Popescu l-a impresionat pe Gică Hagi și a semnat cu Farul până în 2027! Clubul a făcut anunțul oficial

Antrenorul Gică Hagi este foarte mulțumit de prestațiile lui Mihai Popescu la Farul Constanța, astfel că i-a oferit prelungirea contractului până în 2027.

Angajamentul fundașului central urma să expire în vara anului viitor, iar „Regele” a vrut să se asigure că nu îl va pierde prea curând pe fotbalistul în vârstă de 30 de ani.

Mihai Popescu și-a pus, astfel, semnătura pe un nou contract cu campioana României, care a anunțat această mutare prin intermediul rețelelor de socializare.

„Unul dintre cei mai buni fundași centrali din țară, Mihai Popescu, a semnat un nou contract cu formația noastră, noul angajament fiind prelungit până la finalul sezonului 2026-2027.

În vârstă de 30 de ani, pe care i-a împlinit în luna mai, Mihai Popescu a fost unul dintre jucătorii cu o mare contribuție la cucerirea titlului de campioană pentru Farul Constanța în sezonul 2022-2023.

Mult succes în continuare și cât mai multe realizări în tricoul alb-albastru, Mihai!”, se arată în comunicatul remis de Farul Constanța.

Reacția lui Mihai Popescu după ce și-a prelungit contractul cu Farul până în 2027

Mihai Popescu va rămâne la Farul Constanța până la finalul sezonului 2026-2027, potrivit prelungirii de contract pe care a semnat-o acum cu echipa lui Gică Hagi.

Fundașul central s-a declarat încântat de această oportunitate și spune că în 2022, momentul transferului său din Scoția, și-a propus să demonstreze că încă poate să evolueze la nivel înalt.

„Mă simt bine aici, mă bucur că am putut să am continuitate. Ținând cont că a fost întoarcerea mea acasă am avut ambiții mari, am vrut să demonstrez că încă pot face față la nivel înalt.

Titlul cucerit este cel mai important trofeu din cariera mea. A fost și cel mai bun sezon. Mă bucur că am făcut acest lucru la Constanța. Sper să repetăm performanța de anul trecut. 

Vreau să joc, să fiu sănătos, asta e cel mai important. Restul vor veni de la sine”, a spus Mihai Popescu, pentru site-ul oficial al Farului Constanța.

Crescu la juniorii lui Dinamo, fundașul central în vârstă de 30 de ani a mai trecut, de-a lungul carierei, pe la cluburi precum Dunărea Călărași și FC Voluntari, apoi s-a transferat în Scoția, unde a îmbrăcat tricoul echipelor St. Mirren, Heart of Midlothian și Hamilton Academical.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×